Un susur se prelinge din trecut
Ca un fluid cu muzică divină,
Punând altoi în suflet, de lumină,
Cu-aromă vie dintr-un rai pierdut.
Și-n cadrul miresmat cu amintiri
Ne regăsim în clipele de soare,
Cu umeri, unde azi povara doare,
Dând aripi ce țâșnesc spre împliniri.
Zâmbind, ne revedem zidind spre cer,
Din caldă cărămidă de candoare,
Castele pentru păsări călătoare
Și cuiburi pentru visuri ce nu pier.
Și nu-i doar sipet pentru nostalgie
Acest ungher unde veghează dorul,
Ci e, cum ne spunea Mântuitorul,
O garanție spre... Împărăție!
Să fim ca ei, suna acel îndemn,
Și, în a amintirilor prezență,
Să cultivăm pierduta inocență,
Mustind de al iertării untdelemn.
Un rai pierdut, din care am plecat,
Și unul viitor, cât... veșnicia,
Dacă ne retrăim copilăria
Iubind cu suflet viu, înflăcărat.
Siegen, 7 ianuarie 2024